Tuesday, 23 October 2012

Welcome to Gabud

Gabud este un sat mic in inima tarii, la limita dintre judetul Alba si judetul Mures.
Oamenii din sat sunt in mare parte batrani, tinerii au plecat in timp in orase sau un strainatate la munca.
Noi am ajuns aici datorita unei tabere de fotografie, deja traditie, tinuta de calugarii de la manastirea Oasa (de data aceasta aici la metocul manastirii, Schitul Ioan Evanghelistul de langa Gabud), o tabara cu oameni faini, fotografi buni si povesti aparte.
Ceata de dimineata pe ulitele satului

In momentul de fata in sat sunt vreo 20 de gospodarii goale, locuri care imbie oamenii sa le cumpere, doar doar se muta niste tineri in zona si revigoreaza viata sateasca. Cei mai varstnici se bucura ca se pare ca datorita manastirii, cateva familii de tineri s-au mutat in ultimii ani in sat, din pacate, aceasta mana de oameni tineri e o nimica toata pentru cati ar trebui sa fie ca sa tina satul in picioare.


Primul om vorbaret intalnit a fost domnu' Gheorghe, dansul ne-a spus cateva povesti despre greutatile vietii la sat si complicatiile prin care a trecut ca sa-si pastreze terenul si ne-a dus la cooperativa veche, actualul Punct Alimentar Gabud.
Petrecand mai mult timp aici, am cunoscut mai multi sateni, care mai de care mai preocupati de soarta si mai curiosi de ce facem noi in zona.
Le spuneam de fiecare data ca suntem acolo pentru a ii fotografia, pentru a documenta viata satului si ca toate astea le facem pentru studii personale ca suntem la o tabara de fotografie, dar nu credeau. Cativa dintre dansii ne banuiau ca suntem de la televiziune sau de la ziare si vrem sa le facem rau dar totusi ne invita la cafea, la nuci si mere, la lapte si branza de capra in gospodariile lor care parca sunt la fel ca acum 50 de ani.
Fantanile din fiecare gospodarie
Se scutura merele

Pisicii inghesuindu-se la laptele proaspat



Toti se plang ca n-au bani, nu au cum sa lucreze si nu au ce sa schimbe la viata lor.
Gradinita din sat a fost redeschisa recent dupa ce o familie de tineri din Bucuresti s-au mutat aici, ei avand doi copii si doamna find educatoare s-a gandit sa repuna pe picioare gradinita. Pacat insa ca in acest moment are in grija la gradinita pe langa cei 2 copilasi proprii inca un singur copil. Parintii nu ii mai trimit la ore deoarece e greu dimineata la 8 sa ii imbrace si sa-i duca pe jos 10 minute pana la gradinita.
Copii mai mari, cu varsta de mers la scoala fac naveta pana in Noslac, dar nici ei nu sunt multi.
Alimentara este practic cel mai activ loc din sat unde lumea se intalneste si sta la povesti, unde gasesti "aproape" tot ce vrei si unde preturile par si ele sa fi fost uitate de vreme.
La 5 minute mai jos pe ulita satului s-a deschis si un bar, cafe-bar si "discoteca" (o data pe saptamana) cum zice proprietarul. Ei, patronii sunt tigani, dar tigani cu bun simt, spalati si cu actele la zi. N-au deschis barul pana nu au adus casa de marcat omologata si cantar omologat. Trebuia si cantar pentru ca si ei au atasat barului un mic magazin.
O bere mai scumpa scrie pe raft ca-i 3.5 lei, le-am oferit 10 lei si am primit restul in etape, intai 2 lei si dupa 10 minute inca 5, pentru ca nu aveau marunt. Mi-am permis sa le spun ca trebuie sa le mai dau 50 de bani, dar nu, m-au refuzat pentru ca pretul de pe raft era gresit pus!
Copiii lor sunt plecati in Spania de 8 ani, au fost si ei, parintii, plecati dar s-au intors si acum incearca sa vada daca pot supravietui aici...daca nu merge, se vor duce din nou, totusi cu acte in regula si cu servici cu contract cum au fost si pana acum.

Intreaga atmosfera a satului e una de amorteala, de inghet intr-o epoca in care toate sunt posibile, in care oamenii sunt fericiti asa saraci cum sunt ei, un loc uitat de trecerea timpului in care toate vin la vremea lor.
Centrul satului, locul de joaca nefolosit















In sat, ca oriunde altundeva de altfel, trebuie sa fie niste oameni buni la toate care sa se ocupe de ceea ce altii nu pot face sau nu au timp sa faca. Ei sunt Marius si Nelutu, cei pe care toata lumea ii cheama cand ii vede trecand pe ulita ca sa le repare una-alta sau sa-i ajute cu treburile gospodaresti, ei muncesc, zidesc, construiesc, taie lemne, ajuta cum pot.
Marius si Nelutu
Un sat atat de mic ascunde atat de multe povesti: o doamna m-a rugat sa vin sa pozez in ograda ei ceva ce ea crede ca e un semn divin. Pe craca unui copac taiat de ceva ani, de Pasti i s-a aratat o forma ciudata care crede ca este o icoana cu Maica Domnului. Intr-adevar...de departe, seamana...

Am avut de asemenea onoarea si sentimentul emotionant de a-l fotografia pe cel mai batran om din sat, domnul Valer in varsta de 92 de ani si pe sotia sa Ana. Domnul Valer a trecut prin multe, a fost in razboi, a trait in lagar, a avut parte de accidente si de o viata cu multe incercari. Si totusi, la varsta sa, citeste fara ochelari, e preocupat de cine conduce tara si de tinerii care nu au de lucru datorita noului regim.
domnul Valer la 92 ani si sotia sa, Ana de 86 ani
Preotul din sat are si el parte de o viata tumultoasa, asadar pe langa preotie s-a gandit sa faca si alte servicii omenirii, s-a apucat de apicultura si aprovizioneaza zona cu miere, propolis si alte produse sanatoase facute de albinute.
Pe langa minunatiile din sat, avem aici un monument istoric, o bisericuta de lemn din 1776 care asteapta sa fie restaurata, dar Primaria nu face nimic, asadar e inchisa iar icoanele mai de seama dintransa si usile imparatesti stau in general in muzeu la Aiud. Noi am avut norocul ca Parintele Pantelimon de la schit si Preotul din sat s-au pus de acord sa recupereze macar pentru o zi aceste lucruri din muzeu ca noi si satenii sa ne bucuram de o Sf.Liturghie in acest loc tainic incarcat de multi ani de slujire.


Ca sa nu neglijez pe nimeni si nimic, voi incheia cu niste imagini de la Schitul Ioan Evenghelistul si cu peisajele din preajma sa. Schitul acesta si manastirea Oasa de care tine, aduc lumina in viata multor suflete prin misiunea sa si prin calugarii sai care emana o bucurie cum nu se mai intalneste in viata de zi cu zi si intre oamenii secolului acesta.

La schit sunt o gramada de lucrari in curs pentru constructia unui arhondaric(loc de cazare) si pentru sistematizare deoarece au tot mai multi tineri care doresc sa vina in pelerinaj la manastire, tot mai multe guri de hranit si calugarii in general se gospodaresc cu toate singuri. Prin aceste tabere anuale de fotografie, de etnografie si de cultura si civilizatie romaneasca pe care le tin deja de ani de zile si-au facut foarte multi prieteni, caci oricine a fost acolo poate spune ca a gasit intre calugari niste prieteni. Aceasta a fost si misiunea manastirii de la bun inceput, sa se ingrijeasca de tineri, misiune primita de la Parintele Teofil Paraian care i-a indrumat pe intemeietorii acestei manastiri. Sa dea Dumnezeu sa aibe parte de sanatate si viata lunga acesti oameni frumosi care imbogatesc vietile celor ce le ies in cale...



No comments:

Post a comment